Liceul Carmen Sylva din Timișoara este una dintre cele mai vechi și mai respectate instituții de învățământ din vestul României, cu o istorie ce depășește un secol. Clădirea principală, construită în stil austro-ungar la începutul secolului XX, a adapostit generații de elevi și profesori, dar și povești pe care niciun manual școlar nu le consemnează. Printre acestea, cea mai persistentă se referă la o fostă profesoară de literatură care, conform relatărilor, nu a putut să plece definitiv din locul în care și-a trăit toată cariera.
Maria C., profesoară de română timp de peste patru decenii, a murit în cabinetul bibliotecii școlare cu câteva luni înainte de pensionare. Biroul său a rămas neatins câteva săptămâni, iar colegii au observat că biblioteca prezenta un comportament ciudat: cărțile pe care le folosea cel mai des apăreau deplasate pe rafturi în fiecare dimineață, deși sala era încuiată de seara. Directoarea din acea perioadă a comandat înlocuirea broaștei și instalarea unui sistem de monitorizare — cărțile continuau să se miște.
Elevii din turele de curățenie seralăi descriu o senzație de prezență puternică în biblioteca veche, mai ales în colțul unde se afla biroul profesoarei. Câțiva elevi au raportat că au auzit foșnetul paginilor întoarse în sala goală și o tuse ușoară, caracteristică unui fumător, deși în clădire fumatul este interzis de decenii. O elevă a povestit că a văzut, prin geamul ușii bibliotecii, o femeie în vârstă care citea aplecată peste un birou — iar când a intrat, sala era goală.
Profesorii actuali evită să discute subiectul oficial, dar mai mulți au confirmat, în conversații informale, că preferă să nu rămână singuri în biblioteca veche după orele 18:00. Clădirea a trecut prin mai multe renovări, dar biblioteca a fost lăsată în mare parte în forma sa originală — o decizie pe care unii o atribuie unui respect tacit față de ceea ce, sau cine, poate locui acolo.