Cazinoul din Constanța este poate cel mai fotografiat loc din România — o bijuterie art nouveau ridicată în 1910 pe malul Mării Negre, cu terase suspendate deasupra apei și o arhitectură care a fascinat generații de vizitatori. Supraviețuind a două Războaie Mondiale, cutremure și regimuri politice succesive, cazinoul a intrat în ruină în ultimele decenii, devenind o rană deschisă în centrul stațiunii și, în același timp, cel mai activ loc paranormal din sudul litoralului.
Paznicii și fotografi care au obținut acces în interiorul deteriorat descriu un spațiu în care trecutul este literalmente palpabil. În sala principală, unde odinioară răsunau muzică de orchestră și zarurile se rostogoleau pe mese verzi, se aud în nopțile cu liniște — mai ales toamna, când turiștii au plecat — sunetele acelea: muzică difuză, discuții în șoaptă, ocazional râsete. Toate dispar instantaneu dacă faci un zgomot sau te deplasezi brusc.
Terasa principală, deasupra mării, este locul celor mai frecvente apariții vizuale. Fotografi de artă și documentariști care au lucrat în locație descriu siluete care apar la geamurile sparte ale salonului superior — figuri în ținute de epocă, conversând sau privind spre mare — și care dispar între o privire și alta. Un documentarist olandez a filmat în 2019 timp de patru ore și a obținut câteva secvențe cu anomalii luminoase care, amplificând contrastul în post-procesare, arătau forme vaguement umane.
Cei care au locuit sau lucrat în vecinătatea Cazinoului de-a lungul anilor descriu cicluri de activitate: primăvara și toamna, locul este „activ”; vara, zgomotul turistic acoperă orice altceva; iarna, în nopțile cu furtună, fenomenele ating intensitatea maximă. Un fotograf local spune că a auzit, clar și distinct, un om tuşind în sala goală — o tuse uscată, de bătrân, care a continuat câteva minute și a încetat brusc.