Undeva în zona de câmpie a Ilfovului, departe de drumurile aglomerate, se întinde un lac mic și puțin adânc pe care hărțile nu îl menționează cu acest nume, dar pe care localnicii îl numesc de generații Balta Vrăjitoarelor. Legenda originii numelui este veche de cel puțin două secole: se spunea că în nopțile de Sânziene și de Filipi, femei cu puteri speciale veneau la marginea acestei ape pentru a culege plante, a arunca deochiul în apă sau a efectua ritualuri de vindecare și influențare a destinului. Unele tradiții mai sumbre vorbesc despre practici de invocare și contactul cu entități din plan nevăzut.
Fenomenele actuale documentate sunt diversificate și consecvente. Apa lacului prezintă o calitate aparte la asfinit — se creează o oglindire neobișnuită, mai clară decât ar justifica-o liniștea apei, în care unii martori susțin că au văzut fețe sau siluete care nu le aparțin. Pescarii care îndrăznesc să vină noaptea descriu foșnete în trestie fără vânt, sunete de pași pe malul opus care se opresc brusc, și o senzație persistentă de a fi observat din apă.
O femeie din sat a declarat că a văzut, în trei rânduri separate, un cerc de lumânări aprinse la marginea apei, care au dispărut în momentul în care a strigat sau a încercat să se apropie. Urme de ritualuri au fost găsite periodic la mal — cercuri de sare, petale de flori aranjate geometric, monede vechi aruncate în apă. Aceste urme dispar rapid, iar nimeni nu recunoaște în sat că le-ar fi lăsat.
Cercetătorii de folclor care au documentat zona notează că balta a servit ca loc de referință pentru practicile vrăjitoarelor locale cel puțin de la mijlocul secolului al XVIII-lea, conform arhivelor Mitropoliei care menționau, în documente de canonisire, „femeile de la baltă”. Indiferent de natura fenomenelor — psihologică, acustică sau altceva — locul emană o energie distinctivă, percepută chiar și de vizitatorii complet sceptici.