Pădurea Trivale, situată la marginea de vest a municipiului Pitești, este un parc forestier de aproape 1000 de hectare, transformat în parte în parc recreațional. Dar dincolo de aleile amenajate și de terenurile de sport, adâncimile pădurii păstrează o altă față — una pe care localnicii o cunosc bine și pe care o respectă cu prudență. Povestea centrală se referă la un copil care s-a rătăcit în pădure la mijlocul secolului trecut și al cărui corp nu a fost niciodată găsit.
De atunci, vizitatorii care se aventurează dincolo de zonele amenajate raportează un fenomen specific: sunetul unui copil care plânge sau strigă, perceput la distanță variabilă, dar care nu se lasă localizat. Oricât de mult se deplasează martorii spre sursa sunetului, aceasta rămâne mereu la aceeași distanță relativă — ca și cum copilul s-ar retrage în permanență fără a fi văzut. Câțiva martori descriu că, în urma urmăririi sunetului, s-au trezit complet dezorientați, la kilometri distanță de locul din care plecaseră, fără să-și amintească parcursul.
O a doua categorie de fenomene implică o siluetă mică, de dimensiunile unui copil de 8–10 ani, observată la marginea vizualului — niciodată central, mereu periferic, dispărând când privirea se fixează direct pe ea. Un grup de studenți de la Universitatea din Pitești care a petrecut o noapte în pădure cu echipament de înregistrare a obținut sunete EVP care includ, la o frecvență joasă, ceea ce pare a fi un cuvânt rostit de o voce de copil. Analiza spectrală nu a putut confirma sau infirma autenticitatea înregistrării.
Rangerii și paznicii parcului evită sistematic anumite zone ale pădurii după orele 21:00 și au confirmat, în discuții informale, că animalele de vânat din pădure se comportă neobișnuit în acele zone. Zona centrală a pădurii, departe de orice amenajare, este descrisă de toți ca „grea” — o senzație de rezistență psihologică pe care nici un expert nu a explicat-o satisfăcător.