A doua cea mai mare clădire administrativă din lume după Pentagon, Palatul Parlamentului din București ascunde sub betonul său colosal o rețea de tuneluri și subterane care nu apare în niciun plan oficial public. Construită între 1984 și 1997, clădirea a necesitat demolarea a 7 kilometri pătrați din centrul istoric al Bucureștiului și strămutarea forțată a peste 40.000 de persoane — o traumă colectivă care, conform celor care studiază psihologia locului, și-a lăsat amprenta în structura energetică a edificiului.
Gardienii care fac ture de noapte în sectoarele mai puțin frecventate ale clădirii raportează cu o consecvență deranjantă aceleași tipuri de fenomene: pași auziți în coridoarele goale, umbre care se deplasează pe pereți fără sursă vizibilă, și o senzație accentuată de supraveghere în camerele subterane din nivelul minus trei și minus patru. Unele galerii subterane nu sunt accesibile nici angajaților obișnuiți — accesul este restricționat fără o explicație clară.
Un fost angajat al serviciului de pază, vorbit în anonimat, a descris o experiență din 2003 în care a urmărit o siluetă în costum de epocă pe un coridor de la etajul șase, siluetă care a dispărut în dreptul unui zid solid. Verificarea ulterioară a zidului a indicat că în acel punct existase, înainte de turnarea betonului, o fereastră spre o curte interioară care ulterior a fost zidită. Personalul de curățenie evită în mod colectiv un anumit sector de la etajul opt, fără ca vreunul să fie dispus să explice cu exactitate motivul.
Explicațiile raționale vizează în principal efectele acustice ale unui spațiu de o asemenea amploare — sunete care călătoresc sute de metri prin structuri metalice și de beton. Totuși, anomaliile termice și electromagnetice documentate în subteranele profunde rămân neexplicate. Istoricii care au studiat zona demolată susțin că mai multe cimitire vechi, inclusiv unul otoman din secolul al XVII-lea, se aflau pe terenul unde astăzi stau fundațiile clădirii.