Familia Bellu a fost una dintre cele mai înstărite și mai influente familii din Valahia secolului al XIX-lea. Conacul lor din zona Prahovei, construit în stil neogotic în jurul anului 1860, a funcționat ca centru cultural și social al regiunii timp de câteva generații. Tragedia a început în ultimii ani ai secolului, când mai mulți membri ai familiei au murit în circumstanțe suspecte sau neexplicate în intervalul unui singur deceniu. Proprietatea a trecut prin mai multe mâini, a fost naționalizată în 1948, utilizată ca sediu de CAP, apoi abandonată.
Starea actuală a clădirii este de semi-ruină — pereții exteriori rezistă, dar acoperișul este parțial prăbușit, iar interiorul a fost jefuit de tot ce putea fi valorificat. Totuși, cei care se aventurează înăuntru descriu experiențe consistente: o senzație de greutate în piept care se intensifică spre camera centrală, sunete ce seamănă cu plâns feminin provenite din subsolul inaccesibil, și o prezență vizuală raportată în dreptul ferestrei de colț — silueta unei femei care privește spre câmpie.
Documentele de arhivă descoperite la Arhivele Naționale din Ploiești menționează un proces din 1891 în care un membru al familiei era acuzat de practici oculte și „invocare de spirite”. Procesul a fost abandonat, dar corespondența familiei care a supraviețuit sugerează că practicile ritualice în conac erau cunoscute în cercuri restrânse. Un jurnalist local care a investigat subiectul în 2018 a găsit în subsolul parțial accesibil urmele unui cerc de invocare gravat în piatră, cu simboluri care nu au putut fi identificate ca aparținând vreunei tradiții oculte codificate.
Localnicii din satele vecine evită conacul pe timp de noapte, iar câinii lăsați liberi în zonă refuză să intre pe proprietate. O bătrână din cătunul vecin a descris, fără solicitare, că „acolo nu se poate dormi — ceva te scoală și te duce spre ușă”. Conacul nu are nicio protecție legală ca monument istoric, ceea ce îl face vulnerabil la demolare.